Si ma gandesc ca geniile pe care le-am dat lumii intr-ale absurdului (Ionesco, Urmuz) si ale nevrozei si disperarii (Cioran) nu sunt simple exceptii, ci ne arata adevaratul talent, adevarata menire ca popor pe lumea asta.

Iar locul unde toate acestea imbraca o forma speciala, cu adevarat malefica, sunt strazile Romaniei. Acolo unde romanii isi dau mana cu mic cu mare pentru a-si face rau intr-un mod organizat si metodic, intr-o veselie generala si absurda care duce lipsa doar de muzica unei fanfare funerare de la Balamuc.

Incerci sa scoti de pe lista toate chestiile care au muscat zdravan din nervii tai in ultima saptamana: asfaltul decopertat in care iti rupi zilnic masina (desi fusese proaspat pus in primavara), constructiile ce nu se mai termina, intersectiile pline de nebuni care se holbeaza unii la altii infipti in claxoane asteptand sa vada cine cedeaza primul, politistii care dirijeaza frenetic traficul la apropierea vreunui stab, ingramadind sute de masini pe o artera doar ca sa treaca EL, si apoi disparand cu desavarsire din haosul creat, si altele, multe altele...

Si treci cu bine peste ora jumate de care ai nevoie ca sa iesi din colonia penitenciara Bucuresti si sa te indrepti, ocolind cu grija carutasii, biciclistii, cainii si betivanii, catre aerul curat de la munte.

Dar odata ajuns acolo constati cu stupoare ca drumurile sunt de fapt niste cratere pline de noroi, ca sirurile paralele de borduri au ajuns si acolo, ca in Sinaia sunt sute de casoaie noi si zeci de mii de brazi lipsa, si ca mizeria este un strat care va defini in istorie aceasta epoca prin insasi grosimea lui.

Lasi masina la hotel si decizi sa te plimbi pe stradutele odinioara linistite ale Sinaiei... Mare greseala! Sarpele de tabla isi continua suisul neintrerupt pe toate strazile orasului, venind din toate partile si ducandu-se doar el stie unde, non-stop si in toate motorizarile posibile. Si cand de-abia te-ai obisnuit cu vanzoleala continua de masini de pe strazile desfundate, bruma de liniste este spulberata de noua specie de amazoni de Dambovita: ATV-istii.

Caci daca nu stiai, la munte nu te mai duci sa respiri aer proaspat, sa privesti brazii, sa te plimbi la pas prin padure si sa asculti pasarelele. Nu, ci te duci sa fii calcat cu ATV-ul, sa asculti ragetul motoarelor si sa inhalezi cat mai mult fum iesit de sub fundul vreunui macho agatat cu labele pe ghidon si behaind de satisfactie ca un urangutan in calduri.

Chiar daca incerci destinatii alternative vei regasi aceeasi realitate trista. Sute de masini mergand bara la bara in toate directiile, icnind prin gropile pline de noroi, melteni cazuti jos din masina fix la 1 metru de gratar si de ipod-ul cu manele, fum de gratar, fum de ATV si fum de TDI, MPI, dCi, etc-i, stoluri de ATV-isti luandu-se la intrecere pe fostele poteci de munte si megatone de beton armat sub forma de buncare de vacanta, puse fata-n fata, cu vedere superba la balconul de vizavi si iesire prin spate la gunoaie.

Muntele in Romania a devenit un al doilea oras, la fel de schizoid ca acela din care am plecat: murdar, poluat, imputit si aglomerat cu aceeasi mizerie umana revarsata din orase. Ah, o mica diferenta: platesti intreit pentru asta, ca doar ai venit sa te distrezi si distractia costa, fir-ar sa fie...

Iar daca cumva stiti o zona in care invazia nu a ajuns inca, va conjur sa o pastrati pentru voi! Altminteri va fi prea tarziu...

In loc de incheiere, un citat din apostolul disperarii (Cioran, Lacrimi si sfinti):

"Dar tot nu ne putem inabusi un strigat de revolta, tunam si fulgeram mai departe, pentru orice si pentru nimic: automatism lamentabil, care explica de ce suntem cu totii niste Luceferi de duzina."

De duzina da, dar cu ATV...

Adrian Mihaltianu, redactor-sef drive-test.ro