Totul despre masini
 


  Lectiile unui campion

Lectiile unui campion
Vezi galeria foto 
Lectiile unui campion

Cea mai importanta competitie in care participa o masina Dacia este pe cale sa inceapa. Trofeul Andros, numit si Formula 1 pe gheata, va porni din acest weekend la drum cu prima sa etapa, desfasurata la Val Thorens, in Alpii francezi. La volanul celor doua Dacii Lodgy Glace se vor afla un tata si un fiu: Alain Prost si Nicolas Prost, ajutati de Evens Stievenhart.

Dupa cei 2 ani in care Dacia Duster Glace a ocupat locul 2 in competitia Andros Trophy desi concura cu o singura masina iar mai toate celelalte echipe aveau cel putin doua, iata ca s-a hotarit in sfarsit intrarea mai serios in paine: avem doua exemplare Dacia Lodgy, trei piloti, deci suficiente argumente pentru a spera la doua locuri pe podium.

Drive-test.ro va fi la Val Thorens pentru a vedea cum incepe marea confruntare pe gheata si va sfatuieste si pe voi sa cautati pe canalele de motorsport (Motors TV) transmisiile televiziunilor de la fata locului. Voi reveni cu informatii noi privitoare atat la masina de competitie, cat si cu privire la monovolumul de serie anuntat de ea, insa ceea ce ma bucura cel mai mult la aceasta deplasare este ca voi putea fi din nou langa Alain Prost. Pentru ca simpla sa prezenta te invata enorm de multe.



Datorita meseriei am avut ocazia sa stau langa piloti campioni in mai multe sporturi, uneori chiar cu ei in masina, in timp ce conduceau dement si incredibil de repede. Am avut ocazia nu doar sa-i vad pilotand exceptional, ci sa ii vad atat inaintea cat si dupa competitie, cand umanitatea lor razbate cu toate imperfectiunile ei. Iar asta te schimba ca om.

Pentru ca nu stai de vorba cu oricine. Nu oricine e capabil sa zboare la sol cu viteze fantastice, sa aiba o agilitate si o intuitie iesite din comun, sa faca un spectacol urmarit de milioane de oameni. Si totusi, cand vine vorba de Alain Prost, lucrurile capata o alta dimensiune.

Multiplul campion de Formula 1 nu poate fi cuprins intr-un singur editorial, si acesta scris pe fuga inainte de a urca in avion. Pentru ca, daca la prima vedere nu se deosebeste prea mult de un mecanic din echipa sa (Prost nu e ca alti piloti care vor sa fie mereu in centrul atentiei), atunci cand intra in paddock omul se transforma instant. Ii poti vedea concentrarea in timp ce se uita la timpii altora, sau la timpii proprii. Ii poti auzi rotitele cum i se invart in timp ce gandeste minutios cursa urmatoare. Ii poti simti determinarea din ochi, din modul in care vorbeste, din gesturi. Poti intelege in cateva secunde doar ca omul mic si aparent neinteresant care tocmai a intrat in camera este unul dintre cei mai mari piloti pe care i-a avut vreodata motorsportul.

Nu stiu daca ati vazut filmul Senna. Cautati-l oriunde puteti si vedeti-l. In el, Alain Prost e mai degraba personajul negativ. Gresit. Fara Alain Prost, Senna ar fi avansat mai greu. Pentru ca fara un Profesor pe care sa-l provoci si care sa te provoace, si progresul tau este mai lent. Asta e al doilea lucru pe care il intelegi cu privire la Prost, dar abia dupa ce-l vezi cum 'da fum' intregului pluton si termina cursa cu 8-9 secunde inaintea acestuia. Cat inseamna asta in Trofeul Andros? Cam ca si cand Vettel ar termina o cursa de Formula 1 cu jumatate de tur in fata lui Webber, Hamilton, Button si compania. Cu o mentiune: Vettel ar fi cu 10 ani mai batran decat Schumacher in timp ce ar face asta.

Numai gandindu-te la varsta pe care o are Profesorul si la ceea ce reuseste el sa faca pe circuit chiar acum poti pricepe ce face un mare campion. Caci talentul debordant te poate face o stea cazatoare, un meteor iubit de public. Orgoliul si tupeul te pot aduce temporar in fata reflectoarelor. Conjunctura si siretenia te pot pune, din nou pentru o scurta vreme, in fruntea tuturor. Dar numai in momentul in care imbini aceste calitati si le adaugi concentrare, metoda, calcul si lucrul in echipa ajungi sa fii zeu, intr-un spatiu extrem de rarefiat unde ceilalti zei se numara pe degetele de la o singura mana.

Iar de maine incolo, zeul isi dezlantuie din nou magia. Pentru mine e prea putin important daca Alain Prost va reusi de data asta sa-i smulga treapta intai a podiumului lui Dayraut (cel care concureaza tot pentru Dacia, dar in Pikes Peak). Poate ca o va face, poate ca nu. Insa este extrem de important ca oamenii sa nu uite ca avem inca legende vii, nu doar legende moarte. Si ca inca putem invata de la ei, cat timp sunt in viata.

Putem lasa lacrimile apoi, cand ne vor fi transformat deja in bine si macar un pic din viata noastra. Caci pana la urma pentru asta ii iubim pe campioni: ne inspira, iar daca ne inspira, ne transforma in ceva mai bun. Nu putem ramane indiferenti in fata unui zeu, nu?

Incepe Trofeul Andros. Numai cine nu intelege cat de importanta este pentru istoria competitiilor auto, dar si a Romaniei faptul ca Alain Prost concureaza pentru Dacia poate ignora aceasta competitie. Urmariti-l pe Alain Prost luptand pentru Dacia, caci veti avea numai de castigat.

Adrian Mihaltianu

2 decembrie 2011

Adauga un comentariu
Nume (*)
Subiect (*)
Comentariu(*)
Scrieti codul din imagine (*)
 
Campuri obligatorii(*)
» In aceeasi sectiune
Defensive driving
In seara zilei de 4 martie 1977, pamantul a inceput sa se zguduie. Cladirile au inceput sa se legene in toate directiile,... Masini, Stiri Auto

Cand e gata Autostrada Soarelui?
Ministrul Transporturilor ne spunea in urma cu cateva zile ca anul acesta vom ajunge la mare pe autostrada incepand cu 30... Masini, Stiri Auto

Iarna e ca vara
Stau si privesc stirile legate de iarna de afara, invariabil legate de cuvinte scrise cu majuscule: DEZASTRU, RECORD DE MORTI,... Masini, Stiri Auto

SEAT Webshop, sau cum sa vinzi masini online
SEAT indrazneste sa faca ceea ce visam inca de acum cinci ani: sa vanda masini online. Pe scurt, a lansat primul magazin... Masini, Stiri Auto

In vizita la uzina Renault din Maubeuge
Marius Sescu este castigatorul campaniei Expeditia Verde organizata de Renault. In cadrul acestei campanii, 4 dintre cei... Masini, Stiri Auto

Cu Opel Corsa la Capul Nord
Ideea s-a nascut acum aproape 2 ani, insa abia acum reusim sa o punem si in practica: un mega-test de anduranta de 11.000... Masini, Stiri Auto

O dimineata cu BMW M
BMW Seria 1 M, BMW M3, BMW X5 M, BMW X6 M. Cam acestea au fost coordonatele diminetii petrecute pe fostul aeroport militar... Masini, Stiri Auto

Expeditia Verde Renault. Bloggerii sunt eco!
Bloggerii au inceput sa participe in spatiul social media la proiecte din ce in ce mai interesante, in special cu acele companii... Masini, Stiri Auto

Drumuri de vis, de cosmar
Proaspat revenit din tura a doua a campaniei Redescopera Romania, de data asta desfasurata in Bucovina, Maramures si partea... Masini, Stiri Auto

Cum apune Autostrada Soarelui
Esti un taranoi prost si plin de balegar! Esti o snoaba care cauta motive sa se desparta de mine! Ai niste prieteni de rahat!... Masini, Stiri Auto

|  1  | 2 | 3 | 4 |  Urmatoarele
Blog de calatorii
Preturi carburanti
 Site-uri recomandate
Turism in Europa RCA 2012 Car test drives Chestionare auto vesele Totul despre Mobile.de
Reparatii casete directie Club Citroen Club Kia Travel Blog Forum Volkswagen
Salonul Auto Geneva 2011 Reparatii Calculatoare Masini second hand Vanzari case Car specs
Auto Anunturi Auto - MagazinAuto.ro Preturi carburanti Forum Dacia Forum Renault

Deprecated: Function ereg_replace() is deprecated in /virtual/daniel/www.drive-test.ro/lib/functii.php on line 61
Termeni de utilizare
 | 
Deprecated: Function ereg_replace() is deprecated in /virtual/daniel/www.drive-test.ro/lib/functii.php on line 61
Contact
Web design, grafica, identitate firma

Hosted by Intelsoft


1.2134 seconds