|
Mercedes C-Klasse coupe (Mercedes CLC) isi face aparitia oficiala la Salonul Auto de la Geneva 2011, insa avem deja primele imagini si informatii legate de acest model: este vorba de o noua generatie de C-Klasse coupe, bazata pe platforma noului C-Klasse, dar imbogatita cu elemente specifice unei masini sportive in doua usi.
Proiectat pentru a fi pe gustul celor intre 35-45 de ani, noul C-Klasse coupe abordeaza un design clasic in trei volume, dar cu proportii compacte si o silueta coborita (cu 41 mm mai joasa decat berlina!), subliniata de umeri musculosi si un montant spate ingust. Rezultatul este unul dintre cele mai frumoase Mercedes din ultimii ani, dovada ca silueta noului C-Klasse s-a apropiat oricum din start de forma de coupe, atat de indragita de designerii acestui deceniu.
In mod normal, masina ofera patru locuri, toate scaunele fiind sport si oferind suficient spatiu chiar si pasagerilor din spate. Spatarele scaunelor posterioare se pot rabata, pentru a permite extinderea spatiului pentru bagaje, la nevoie.
Coupe-ul are grija de pasagerii sai, oferind si cateva tehnologii de ultima generatie, deja prezente pe berlina si break: sincronizarea agendei telefonice, afisarea SMS, Bluetooth si interfata USB integrata in cotiera, dar si un sistem multimedia COMAND Online care ofera acces Internet (in functie de abonamentul telefonic al clientului), astfel incat pasagerii pot naviga pe web atunci cand masina este oprita, sau beneficia de un serviciu online Mercedes-Benz care permite afisarea rapida a paginilor chiar in mers (in functie de tara), inclusiv harti Google Maps care pot fi descarcate de pe Internet.
Printre motorizari se numara trei propulsoare pe benzina si doua pe motorina, toate cu injectie directa si functie Stop/Start ECO in standard. Din acest motiv, toate poarta denumirea BlueEFFICIENCY, iar consumul de carburant raportat la performantele dinamice este foarte scazut. Toate versiunile automate sunt echipate cu transmisia in sapte trepte 7G-TRONIC PLUS (de serie pe C 250 si C 350), iar versiunile diesel C 220 CDI si C 250 CDI, precum si versiunea pe benzina de intrare in gama C 180 sunt echipate cu transmisii manuale in sase rapoarte.
Cel mai puternic motor este propulsorul V6 benzina care anima versiunea C 350 BlueEFFICIENCY, dotata cu tehnologia de injectie directa BlueDIRECT. Cu o putere de 306 CP si un cuplu de 370 Nm, capabil de o acceleratie de la 0-100km/h in doar 6 secunde, dar cu un consum care atinge totusi numai 6.8 litri/100km, o valoare de top pentru clasa din care face parte C-Klasse Coupe!
Versiunile pe benzina in patru cilindri sunt si ele dotate cu injectie directa, fiind supraalimentate prin turbocompresor, dezvoltand 156CP/250Nm (C 180), respectiv 204CP/310 Nm (C 250), cu acceleratii de la 0-100/km in 8.8, respectiv 7.2 secunde si consumuri medii de 6.7-7 litri/100km.
In acelasi timp, dieselurile au consumuri intalnite mai degraba in clasa mica: C 220 CDI 170CP/400Nm cu transmisie manuala in 6 rapoarte consuma doar 4.4 litri/100km si emana doar 117g CO2/km desi are nevoie de doar 8.1 secunde pentru un 0-100km/h, iar C 250 CDI 204CP/500Nm consuma doar 4.9% si emana 128g CO2/km, desi are nevoie de doar 7.1 secunde pentru acelasi sprint.
Combinate cu un tren de rulare AGILITY CONTROL care adapteaza suspensiile si stilul de amortizare la conditiile de drum si la stilul de condus, precum si cu o configuratie multibrat a suspensiilor si o directie sport, noul C-Klasse Coupe promite sa livreze fanilor Mercedes obisnuita ratie de sportivitate eleganta cu care i-a obisnuit.
Preturile pentru Romania vor fi anuntate in curand, masina urmand a fi lansata dupa Salonul Auto de la Geneva din martie 2011. |