A sosit momentul sa scriu si despre ultimele doua zile ale expeditiei noastre prin Romania cu Koleos, zile in care am coborat de la Ranca (1660 m altitudine) pana la satele gorjene de la poalele muntilor, prilej pentru a vizita Pestera Muierii, cheile Galbenului si ale Oltetului, precum si a ne incarca bateriile din frumusetea zonei.

Desi nu sunt la fel de bogati ca cei din Poiana Sibiului si Jina de cealalta parte a muntilor, satenii de aici au clar un simt al frumosului nealterat. De la casutele vechi si pana la ce se construieste acum, rar vezi kitschuri sau mastodontii atat de des intalniti in sudul tarii. Dimpotriva, livezile gem de rod iar casele sunt renovate si ingrijite, semn ca aici satele sunt inca vii, cu suflet in ele.

La Pestera Muierii ajungi usor, urmand 'drumul de sub munte', DJ 665, asfaltat acum pe aproape toata lungimea sa. Desi nu este la fel de spectaculoasa ca Pestera Ursilor din muntii Apuseni, este cu siguranta mai amuzanta, cel putin datorita locurilor unde trebuie sa mergi pe vine din cauza plafonului jos. Iar odata iesit inapoi in Valea Galbenului, vei fi repede convins sa iti faci un scurt picnic chiar acolo (fara fum pentru a nu strica puritatea aerului).

Am incercat apoi sa urcam cat mai sus pe cheile Gilortului, pe drumul forestier care urca din Novaci prin satul Romani, spre nord. Acesta ar trebui in principiu sa iasa chiar sus la Ranca, insa nu ne-am aventurat pana acolo (se pare ca e accesibil doar cu piciorul in portiunea sa montana, ramane de confirmat), ci doar pe cei 3-4 kilometri care sunt practicabili cu un SUV. Este un loc in care poti veni linistit sa stai la iarba verde, relativa absenta a gunoaielor de pe jos aratand ca aici nu ajunge multa lume. Cheile nu sunt spectaculoase, insa prinzi vigoare numai uitandu-te la cum se arunca apa Gilortului la vale.

Cheile Oltetului erau din pacate blocate in ziua in care am vrut noi sa urcam spre Curmatura Oltetului, din cauza lucrarilor de amenajare a unui pod. Asadar am facut cale intoarsa la Ranca, iar a doua zi am pornit din nou pe Transalpina in sus, apoi am coborit cu regret (te atasezi de drumul pe creasta muntilor) spre Obarsia Lotrului, apucand-o de data asta spre Vidra si Voineasa. Din pacate, drumul DN7A este in stare foarte proasta pe lungi portiuni, cu cratere in care iti poti lasa lesne rotile. Pana si cu Koleos a trebuit sa avem atentie maxima, orice miscare gresita riscand sa ne lase masina pe butuci.

Am virat apoi inapoi spre Ciungetu, pe DJ 701D, acelasi din care urca o varianta spre Strategica, drumul de pamant care traverseaza muntii Latoritei de la Est la Vest pana ajunge in Transalpina. Din cauza noroiului si a anvelopelor nepotrivite noi ne-am limitat la a explora Cheile Latoritei. Si n-am regretat deloc!

Drumul este mai intai asfaltat, apoi incep sa apara gropile si craterele, astfel incat destul de repede incepi sa mergi extrem de incet. Daca macar ar fi lasat la stadiul de macadam, ar fi ceva, insa drumul este in cea mai rea stare in care l-ai putea gasi: petice de asflat mancat, gropi cu margini zimtate si sleauri pe alocuri.

Este practicabil cu un SUV gen Koleos, ba chiar am intalnit cativa temerari cu masina mica, insa in acest ultim caz se impune o vizita ulterioara in service cat mai curand posibil. Peisajele in schimb, salbatice si respirand a viata, compenseaza din plin iar drumul poate fi parcurs si pe ploaie.

Ajunsi langa lacul Petrimanu, ne-am permis un moment de respiro. Cheile Latoritei sunt unul dintre acele locuri care iti ofera la fiecare pas o perspectiva complet diferita si perfecta, pana si stalpii enormi de electricitate care parcurg valea de la un capat la altul integrandu-se bine in peisaj. Un loc inca negasit de manelistii care umplu deja vaile Voinesei.

Urma lungul drum catre casa, mai intai inapoi pe ramasitele rupte ale lui DJ 701D, apoi pe soselele deja de lux care duc spre Bucuresti prin Ramnicu Valcea. La capatul a 2650 de kilometri parcursi cu Koleos, era si cazul!

Concluziile privitoare la aventura noastra cu Koleos pe coclauri, in ultimul post pe aceasta tema, in curand.