Si a fost ziua a 3-a. Obositi de parcurgerea a peste 1000 de km in primele doua zile, dintre care vreo 200 de forestiere, am hotarit ca nu e prea devreme sa ne odihnim, asadar am organizat doar un mic circuit in jurul Rametiului si Huedinului.

Din Rameti urca la peste 1000 m altitudine, in serpentine, un drum asfaltat (DJ 108k, in relativa buna stare) catre barajul care tine in spate lacul Draganului, deasupra vaii cu acelasi nume. Este doar unul dintre multele baraje de dimensiuni medii care impanzesc aceasta zona, insa e suficient de spectaculos pentru a merita o oprire de o jumatate de ora.

Apoi incepe coborasul intr-o vale care reinventeaza expresia "pe-un picior de plai, pe-o gura de rai". Nu doar ca privelistea e de vis, insa si oamenii stiu cum s-o faca placuta. Pensiuni cochete, capite de fan, vaci grase pascand libere, cai frumosi (nu i-am numarat) motaind pe pajisti, case zdravene si cu bun gust... tara motilor in toata splendoarea ei.

Despre oameni aveam sa aflam ca sunt dintr-o bucata si putin mai incolo, cand ne-am aventurat cu Koleos pe drumul de pamant care urca abrupt la cetatea Bologa, plin de stanci alunecoase pe care nu poate razbi conform spuselor localnicilor nici o caruta cu cai (standardul de 4x4 in Romania). Anvelopele de oras si-au spus cuvantul, asa ca am reusit sa pun relativ repede masina de-a curmezisul intr-o foarte frumoasa rapa. Asa, printre ferigi. Si nu, nu am poze, am fost mult prea preocupat cu sapatul in pamantul ud si plin de pietre :)

Spre norocul nostru, am fost scosi din noroi de cinci barbati zdraveni, iar apoi o familie de moti ne-a invitat la masa de seara, cu slana, ceapa rosie si palinca (soferul a baut mai pe seara, acasa :D). Ospitalitatea dezinteresata este cu mult mai tulburatoare cu cat te astepti ca in Romania ea sa fi disparut de mult! Greu de spus in cuvinte sentimentul pe care il ai ascultand cum acesti oameni au muncit ani de zile in Italia renovand castelele si cetatile altora, in timp ce au crescut la poalele unei cetati glorioase de care nu stie mai nimeni in Romania.

Intre dimineata petrecuta pe Valea Draganului si seara petrecuta in rapele de la poalele cetatii Bologa, ne-am petrecut totusi ziua urcand fara probleme cu masina pe drumurile de tara cu bolovani mari de la nord de Huedin. Si aici intalnesti sate de munte, insa cu un alt specific, casele romanesti amestecandu-se cu cele unguresti. Oamenii raman la fel insa, primitori si ospitalieri. Iar livezile lor... oh, livezile...

Furtuna de vara care ne-a punctat dupa-amiaza mi-a raspuns si la intrebarea daca pavilionul vitrat al lui Koleos rezista la grindina. Rezista, cel putin la cea cat mazarea de mare :) Desi zgomotul rezultat din izbirea ghetii de geam nu e chiar placut, te poti distra privind in sus cum salta bobitele de gheata pe acoperis.

Tot langa Huedin am incercat sa vizitam si conacul lui Octavian Goga, insa muzeul se inchidea la ora 17 si nici vorba sa mai poti intra in curtea vasta a proprietatii poetului dupa aceasta ora. Nu-l ratati insa daca ajungeti in zona.

Tot doua concluzii si dupa ziua a treia a aventurii noastre cu Koleos prin Romania. Prima, ca oamenii sfintesc intr-adevar locurile. Nicaieri nu vezi mai bine asta ca aici, unde oamenii sunt chiar mai frumosi decat muntii si padurile. Asta se vede si din cat de grase le sunt animalele, din cat de curate le sunt casele si cat de ordonate le sunt curtile. Sunt oameni mandri, care nu se sfiesc sa-ti arate ce au facut cu mainile lor, insa nu este vorba de vreo mandrie rautacioasa de orasean, ci de una venita din satisfactia lucrului bine facut.

Si a doua, legata evident de masina: ca acolo unde nu urca o caruta, nu urca nici un 4x4, mai ales daca ai anvelope de asfalt. Tineti in schimb Koleosul pe drumurile de tara sau forestiere si n-o sa aveti nicio problema.

A urmat ziua a 4-a, care a avut in meniu peste 440 de kilometri. Dar despre asta, zilele urmatoare.