|
Veste excelenta pentru iubitorii marcii Renault: in sfarsit Fluence si Megane au un propulsor pe benzina in Romania care poate concura cu oferta germana: de la 1 mai aceste modele sunt disponibile cu noua motorizare de 2.0 litri 16 V 140 CP.
Asociata unei cutii de viteze cu variatie continua (CVT), aceasta motorizare dezvolta 140CP la 6.000 rpm si un cuplu de 195Nm la 3.750 rpm. Desi Renault nu a anuntat inca datele oficiale cu privire la acceleratii, in mod normal 100km/h se vor prinde in circa 10.3 secunde.
Noul propulsor este Euro 5 si vine cuplat cu o transmisie CVT care ofera o fluiditate mai mare a acceleratiilor si deceleratiilor datorita faptului ca nu se mai face trecerea intre rapoarte.
Pentru transmisiile conventionale, capacitatea de adaptare a functionarii motorului la nevoia vehiculului este limitata de numarul de rapoarte (5 sau 6). Variatia continua permite optimizarea la maxim a functionarii motorului, inclusiv in fazele de tranzitie. Astfel, variatia continua a rapoartelor se produce prin ajustarea simultana a diametrului celor doua fulii, legate intre ele printr-o curea de otel.
Nu mai au loc asadar trecerile de la o viteza la alta, ca in cazul unei cutii de viteza clasice. Astfel, transmisia CVT poate aduce motorul la punctele de functionare optime din punct de vedere al consumului, al emisiilor si al nivelului de zgomot. Rezultatul: consumul de carburant al unui vehicul Fluence sau Megane CVT este egal cu consumul unui vehicul echipat cu cutie de viteze manuala: 7.7 l/100 km, in ciclu mixt.
Fluence 2.0 CVT va fi disponibil la un pret incepand de 16.750 Euro cu TVA inclus (versiunea Dynamique), iar Megane 2.0 CVT va fi comercializat la preturi incepand de la 16.150 Euro cu TVA, pentru aceeasi versiune Dynamique.
Tot de la 1 mai 2010, Fluence si familia Megane vor fi disponibile integral cu motoare certificate Euro 5. |