|
Audi A1 isi face in sfarsit aparitia. Concurent al lui Mini, Fiat 500, Citroen DS si am indrazni noi sa spunem Alfa Romeo Mi.To, micul Audi incearca sa pluseze la capitolul agresivitate acolo unde de obicei se presara mutrite retro (vezi Mini sau Fiat 500) sau dulceturi feminine (vezi Mi.To si DS3).
Noul Audi A1 are doar 3.94 metri lungime, 1.73 metri latime si 1.42 metri inaltime. Ampatamentul este insa generos: 2.46 metri, ceea ce inseamna ca pasagerii din spate nu isi vor taia picioarele ca sa incapa acolo. In principiu macar. Masina vine cu o sumedenie de optiuni, tipic pentru acest segment. Clientii pot opta intre zece versiuni de culoare, pot dota A1 cu niste LED-uri parca desprinse din Star Wars, precum si cu lampi Xenon.
Interiorul este insa cel care i-a facut pe cei de la Audi sa dea dovada de creativitate (atat cat le-a permis firea teutona): ai de ales intre materiale in nuante de negru, gri, bej sau verde 'wasabi', iti poti alege culorile gurilor de aerisire, iti poti comanda lumini LED si la interior, precum si un sistem MMI cu un ecran de 6.5 inch si 10 boxe. Daca asta nu-ti ajunge, poti cumpara si un sistem Bose de 465 watt, un hardisk de 20G si conectivitate Bluetooth. Rezultatul e naucitor, A1 aratand mai cool decat permite legea.
Portbagajul are 266 de litri in standard, dar poate fi extins chiar si pana la 920 de litri atunci cand va intoarceti de la cumparaturi. Aparent si la interior exista spatii de stocare, desi masina nu e gandita pentru familisti, ci pentru tineretul hip.
Echiparile standard vor fi la inceput Attraction si Ambition, mai fiind disponibil si un pachet S Line. Pretul de inceput se situeaza in jurul a 16.000 de euro, mai scump decat ofertele concurentilor. Interesante sunt insa motorizarile.
Astfel, avem de-a face cu doua dieseluri de 1.6 litri care dezvolta 90 si respectiv 105 CP (230/250Nm), cuplate cu o cutie manuala in cinci trepte. Avantajul acestor motoare: consumul extrem de mic (3.8, respectiv 3.9 litri/100km si 99g CO2/km!!), combinat cu performante decente: 12.2/10.8 secunde pentru un 0-100km/h. Avand in vedere greutatea foarte redusa a masinii (doar 1044 kg), aceste consumuri nu trebuie sa mire. Viteza maxima pentru cele doua motorizari: 179, respectiv 187km/h.
Pe benzina avem un motoras de 1.2 litri TFSI care dezvolta 86CP si 160Nm (cuplul maxim fiind disponibil pe o plaja larga intre 1.500-3.500rpm) si un motor de 1.4 litri TFSI care dezvolta 122CP si 200 Nm (1.500-4.000 rpm). Primul motor e lenes, prinzand suta in 12.1 secunde si o viteza maxima de 179km/h, insa consuma doar 5.1 litri si emite doar 119g CO2/km. Al doilea e mai potrivit pentru imaginea Audi, prinzand suta in 9.1 secunde si atingand o viteza maxima de 200km/h, toate acestea cu un consum la fel de mic: 5.1 litri/100km cu cutia manuala sau 5.4 litri/100km cu transmisia S Tronic cu sapte trepte.
Toate motorizarile Audi A1 vor fi dotate standard cu sistemul Start&Stop si cu tehnologie de refolosire a energiei de franare.
Prima impresie: este o masina care isi poate regasi rapid fani in segmentul hatchurilor mini premium, pentru ca se diferentiaza usor prin agresivitatea debordanta si prin aspectul serios si teuton. Va reusi sa ii atraga pe toti cei care considerau masinile din acest segment ca fiind prea... gay. Totusi, ramane de vazut daca lipsa unui sistem DNA (oferit de Alfa Mi.To), lipsa unui design ravasitor de feminin (Citroen DS3 si Fiat 500) sau lipsa unei atmosfere de club si a unei istorii aparte (Mini si Fiat 500) va fi compensata de testosteronul emanat de aceasta masina. Audi au de ce sa fie mandri, oricum! |