Inca sub impresia socului de a reusi 1165km cu doar 51 de litri de motorina (adica inconjurul a jumatate de Romanie cu doar un plin), am alimentat pe drum cu cei 10 litri de motorina pusi intr-o canistra de catre Dacia si cu inca 35 de litri de combustibil, pentru a ne continua drumul catre sud.
Dar daca tot scazuse consumul spre 4.3%, am hotarit sa alimentam cu doar 35 de litri pentru a duce cu noi doar strictul necesar de carburant (in total, chiar doua plinuri: 100 de litri, tinand cont si de cei circa 5 litri ramasi in rezervor). Si am apucat-o pe unul dintre cele mai groaznice drumuri din Romania, daca e sa ma refer la starea asfaltului.
Caci soseaua dintre Oradea si Arad este o rusine atat pentru autoritatile locale, cat mai ales pentru Ministerul Transporturilor. Jdemii de stopuri, cratere, santuri, fagase create de TIR-uri, apoi iar stopuri, praf si muncitori absenti. Iar treaba asta dureaza de ani buni am inteles. Pacat de frumusetea zonei si de casele de gospodari ale bihorenilor pe care nici nu le mai bagi in seama de nervi.
Arad-Timisoara este o alta poveste, drumul fiind perfect si parcurs cu mare viteza. Catranit pe zecile de minute pierdute pana atunci, am renuntat la orice considerente de consum si am mers la fel ca toate BMW-urile si Audi-urile care strabat ca niste rachete zona. Odata razbatut prin labirintul numit Timisoara (cu strazi la fel de proaste ca si acum un an cand am mai fost acolo), am ajuns relativ rapid pana la Moravita si apoi Oravita, pe o sosea care pe alocuri e in stare foarte buna, iar apoi devine tot mai distrusa.
De la Oravita, planul era sa mergem de-a lungul Dunarii pe la Moldova Veche, Pojejena si Orsova, dar mai ales sa prindem apusul de soare la Cazanele Dunarii, loc magic si comparabil ca frumusete cu cea mai spectaculoasa zona a Rivierei franceze. N-a fost sa fie asa, pentru ca fermecati de frumusetea incredibila a zonei am oprit si noi masina de un milion de ori si am facut cam tot atatea poze.
Am prins apusul de soare peste Dunare ceva mai devreme de Cazane, insa intr-un loc in care ne-am intoarce oricand. Toata aceasta zona, lunga de circa 140 de km, merita vizitata de fapt imediat ce va da mana. Prin asta ma refer atat la cazarea destul de scumpa din zona (iar oamenii abia invata sa faca turism acolo), cat si la starea catastrofala a asfaltului pe alocuri, mai ales pe poduri si viaducte.
Insa privelistea va sterge toate aceste neajunsuri, mai putin regretul ca din cauza unor guvernanti idioti (dar si a unor romani incapabili sa faca turism) aceasta zona ramane practic necunoscuta majoritatii romanilor, ca sa nu mai zic europenilor.
Serpentine, vai, dealuri, faleze aruncate in fluviu, malul sarbesc de o salbaticie rupta parca din romane, apoi iarasi serpentine si drumul agatat deasupra valurilor, cetati antice si medievale, turnuri cu creneluri chiar in buza fluviului... Apusul de soare pe Dunare este parca mai ravasitor aici decat in Delta, pentru ca acolo il percepi de la inaltimea apei, pe cand aici il vezi de sus, de la inaltimea muntilor care strajuiesc apele, umplandu-ti sufletul.
De prisos sa spun ca drumul e aproape pustiu, desi era duminica dupa-amiaza si m-as fi asteptat la o abundenta de turisti si de autocare. Starea abisala a asfaltului dinspre Orsova, ca si mizeria de sosea care face legatura dintre Orsova si Severin sunt tot atatea explicatii pentru pustietate. Cand zic 'mizerie de sosea' ma refer la starea viaducturilor, aflate intr-un mereu santier, la stopurile la care trebuie sa respiri fum de TIR-uri si la dezinteresul total al autoritatilor pentru a valorifica aceasta zona. Caci peisajul ramane la fel de frumos, intiparindu-se pe retina pentru totdeauna.
Nici nu indraznesc sa imi inchipui ca voi apuca ziua in care aceasta zona cu viaducturi serpuitoare, tuneluri si faleze abrupte va fi dotata cu un asfalt ca in palma, pe care sa te crezi spre Nisa. Ar merita zeci de pensiuni, zeci de pontoane si de iahturi, precum si zeci de mii de turisti. Dar deocamdata lancezeste in propria-i frumusete, ignorata de ministri prea ocupati de scandaluri politice.
Inchei aceasta etapa mentionand ca Sandero s-a comportat onorabil pe serpentine. Un sofer priceput le va putea aborda in mare viteza, masina ramanand stabila in curbele stranse si la viteze de circa 100km/h. Anvelopele au inceput insa sa scartaie usor, asa ca am lasat-o mai moale. La aspectul negativ al stergatoarelor incapabile sa stearga parbrizul s-a adaugat si usoara voalare (1) a oglinzii retrovizoare dreapta, iar scaunele ar fi putut avea o sustinere laterala mult mai buna, caci tinuta de drum a masinii permite si mici nebunii...
La finalul celor circa 530 de km (au inclus si o vizita in Oradea, precum si un detur prin satele de langa granita cu Ungaria), cifrele erau urmatoarele: 74.8 litri de motorina consumati, 1697km parcursi, consum mediu de 4.4% (goana dintre Arad si Timisoara precum si fataiala prin orase s-a facut simtita, nu mai vorbesc de stilul abordat pe serpentine :)).
Am innoptat in Severin, la pensiunea Class, pe care o recomand pentru mancarea foarte buna. Pentru ultima etapa, autonomia anunta 660km ramasi. Or, etapa are 350 de kilometri, dintre care 100 pe autostrada (deci la un consum mai mare). Se anunta ceva interesant... :) Dar despre asta in insemnarea viitoare.
Puteti citi si vedea mai multe despre Cazanele Dunarii pe site-ul xplorio.ro, si puteti vedea reactiile posesorilor de Sandero la acest test pe www.daciaclub.ro
Adrian Mihaltianu
