Una peste alta, vinzarile uzinei de la Colibasi au crescut cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Exporturile au depasit 130 de mii de unitati, ceea ce explica in mare masura discrepantele din societate. Pe de o parte uzina face angajari si lucreaza la foc continuu, pe de alta parte reprezentantele teritoriale dau oameni afara din totusi lipsa de virilitate a procesului de vanzare.

Stiti ce este socant? Am spus de 130 de mii de modele Dacia exportate. Au fost fabricate in total 154 de mii. Piata interna refuza sa mai inghita masini. Nu autohtone, pentru ca nici celorlalti producatori auto nu le merge bine.

Lumea face comparatii cu anul trecut dar eu continui sa le refuz. Nu sint relevante. Dupa 2005 am avut parte de o succesiune de cresteri anormale pentru piata auto interna. Toti spuneam ca nu e normal ce se intimpla si totusi contabilizam cresteri de volume. Marcile construiau reprezentante, dealerii angajau vinzatori si service-urile faceau planuri spectaculoase.

Si dintr-o data s-a pus frana. Lumea larga s-a oprit mirata, spunand ca nu este in regula. Am sa dezvvolt imediat mecanismul crizei pentru ca nu parem sa-l intelegem, dar mai inainte vreau sa va cer sa nu comparati nimic ce este acum cu ce a fost anul trecut, ci mergeti va rog in urma in 2005. Haideti sa convenim ca daca rezultatele de atunci n-au generat catastrofe sociale putem trai si acum bine mersi cu acel nivel de trai. Deci sa uitam 2008. Daca vrem sa conteze ceea ce facem.

Am promis sa dezvolt mecanismul crizei si cu asta voi incheia.

America anului 2005 descoperea mirajul economiei chineze. Fabricile americane plecau de pe continent sa faca bani in China, unde salariile erau de mizerie si energia electrica aprig subventionata de stat. Dar ramineau fara loc de muca angajatii care luasera credite de la banci pentru s-si lua, construi sau repara case. Si acestia n-au mai rambursat credite iar bancile s-au ales cu multe ipoteci in gestionare.

De unde valorasera milioane de dolari la ipotecare, proprietatile pe care nu le mai vroia nimeni ajunsesera sa coste citeva zeci de mii de dolari. Si atunci bancile s-au mirat, refuzind sa creada. Cereau banii statului american ocupat cu scotocirea pesterilor cu teroristi. Si bancile mureau, nu inainte de a trage dupa ele alte institutii aparent serioase. Cu totii au inteles ca preturile fusesera aprig umflate in perioada infloririi economice si este momentul revenirii la normal.

Ca sa vedeti cat de mult am inteles noi romanii din criza asta lasati-ma sa dau un sigur exemplu. Am platit 24 de franci elvetieni pentru o zi de folosit mountain-kartul in Alpi. 24 de franci elvetieni inseamna exact 65 de lei. Pentru o ora de inchiriat ATV-ul in Timisoara se cere suma de 80 de lei iar pentru trei ore se face discount la 150 de lei. Repet, intreaga zi de inchiriere in Alpi este 65 de lei. Nu 150 pentru trei ore.

Constructia s-a incheiat. Concluzia apartine fiecarui viitor zugrav.

Radu Micu, www.ogr.ro