|
Citroen trateaza criza cu un V6 diesel de 240 de cai putere, pe care il va oferi incepand din partea finala a acestui an pe modelele C5 si C6. Un motor asteptat indelung de fanii marcii, pentru ca ambele masini se pretau de minune unui propulsor mult mai puternic decat oferea pana acum gama.
Motorul are 3 litri, foloseste un sistem de injectie directa de combustibil, common-rail de generatia a treia, o noua generatie de camere de combustie, supra-alimentare cu dublu turbo cu geometrie variabila, recircularea gazelor de esapament precum si un sistem care recupereaza energia pierduta in timpul franarii. Puterea maxima a motorului este acum de 177 kW (240 CP), ceea ce reprezinta o crestere de 18 procente fata de fosta generatie a motorului V6.
Cuplul motor maxim a crescut si el la 450 Nm, valoare disponibila intre 1.600rpm si 3.600rpm. Intre 1.400 rpm si 4.100 rpm soferul are la dispozitie 400Nm, ceea ce garanteaza un comportament dinamic foarte bun. Echipate in continuare cu transmisii automate cu sase rapoarte, C5 si C6 V6 diesel au un consum mediu de combustibil de doar 7,4 litri pentru 100 km parcursi, iar emsiile de CO2 sunt de doar 195 g/km, iar datorita filtrului de particule si emisiile poluante au fost reduse drastic.
Performantele dinamice sunt si ele mai apropiate de ceea ce isi doreste publicul de la o masina de clasa medie sau mare: 0-100km/h se fac in 7.9 secunde pentru C5 si in 8.5 secunde pentru C6, iar acceleratia 80-120km/h este realizata in 4.9 si respectiv 5.2 de secunde. Pentru comparatie, actualul V6 de 3 litri pe benzina prinde suta in 9.6 secunde la un consum mixt de 10.5%, iar actualul Citroen C5 echipat cu un V6 de 2.7 litri diesel prinde suta tot in 9.6 secunde, dar cu un consum mixt de carburant de 8.5%.
|