|
Urmatorii 10 ani vor fi definitorii pentru sistemele de propulsie utilizate in secolul XXI. Desi exista modele hibride bazate pe pile de combustibil sau pe baterii cu litiu, este foarte probabil ca sistemul care va castiga lupta va fi bazat pe hidrogen.
Iata de ce Mazda a hotarit sa investeasca mai puternic in acest sistem (favorizat si de marcile premium germane, cele care au puterea financiara de a da tonul in industrie), pastrand insa caracteristicile motorului rotativ.
In cadrul unei ceremonii istorice de la Oslo, Mazda a prezentat o solutie gandita pentru protejarea mediului: primul vehicul RX-8 Hydrogen RE echipat pentru Norvegia. Lansarea a fost prilejuita de ceremonia de deschidere a celor mai noi statii de alimentare cu hidrogen din cadrul proiectului HyNor. Prin intermediul acestei inaugurari, proiectul norvegian dedicat utilizarii hidrogenului a realizat un pas major spre crearea unei infrastructuri extinse, bazata pe hidrogen, pe parcursul rutei de 580 de km dintre orasele Oslo si Stavanger.
La eveniment au luat parte Alteta Sa Regala Printul Mostenitor al Norvegiei si Ministrul norvegian al Transporturilor. Dupa ce Alteta Sa Regala a alimentat vehiculul cu combustibil, ministra Transporturilor a condus automobilul sport, echipat cu motor rotativ, de la Oslo la statia de alimentare din Drammen, parcurgand distanta cu zero emisii. Dupa livrarea acestui prim model RX-8 Hydrogen RE facelift, Mazda va furniza mai multe autovehicule cu specificatii norvegiene pentru proiectul HyNor in sistem de inchiriere, la inceputul acestei veri.
Mazda ofera acest model si in Japonia, insa pentru proiectul HyNor vehiculele au fost modificate pentru a fi compatibile cu cerintele europene din Norvegia, fiind echipate cu volan pe partea stanga si transmisie manuala. RX-8 Hydrogen RE reprezinta rezultatul a 18 ani de cercetare si dezvoltare Mazda in domeniul utilizarii hidrogenului drept combustibil. Autovehiculul foloseste un motor rotativ hibrid, care permite trecerea de la hidrogen la benzina acolo unde nu exista infrastructura pe hidrogen.
Aceasta tehnologie este doar unul dintre proiectele Mazda destinate protejarii mediului, integrate in strategia "Sustainable Zoom-Zoom", care include si alte solutii inovatoare, precum noile generatii de motoare diesel si sistemul de economisire a consumului de combustibil denumit i-STOP.
HyNor este o initiativa unica a industriei norvegiene, demarata in 2006. Ea este menita sa demonstreze implementarea concreta in viata reala, pe traseul dintre Oslo si Stravanger, a unei infrastructuri axate pe energie obtinuta din hidrogen. Proiectul include toti pasii necesari pentru dezvoltarea unei societati bazate pe hidrogen si adaptate conditiilor locale.
Sursa: Mazda Romania |