Nu o sa ma apuc sa insir aici cifre si informatii pe care le veti uita imediat cum veti fi terminat de citit acest articol. Las aceasta placere altora. O sa imi aduc insa aminte ca in urma cu 10 ani uzina se afla in prag de faliment, ca avea cu 15.000 de muncitori in plus si ca producea peste 85.000 de masini pe an, controland peste 72% din piata auto din Romania. Exporta insa doar 2000 de exemplare, ca semn al perimarii totale a gamei sale de produse.

10 ani mai tarziu, cu jumatate din numarul de muncitori, aceeasi uzina produce peste 230.000 de masini dintre care exporta peste 150.000, nu mai vorbesc de kiturile CKD. Cota de piata din Romania a scazut, asa cum era si normal, sub 28%, si scade in continuare. Probabil ca se va stabiliza pe la 15-17% in urmatorii patru ani. In schimb, exportul creste, iar in aceste luni este singurul care tine uzina pe picioare.

Marea majoritate a celor 1200 de masini care ies acum pe usile uzinei se duc la export pe pietele vestice. E posibil ca pana la sfarsitul anului cererea de masini la export sa fie atat de mare incat Dacia sa se confrunte cu ciudata problema de a nu face fata comenzilor occidentalilor. Amuzant destin pentru o masina care a fost dedicata pietelor emergente si la care romanii se uita stramband din nas, in timp ce nemtii si francezii o cumpara fara niciun stress.

Spuneam ceva despre Dorelul pitestean. Ii datorez, sincer, scuze. Si asta pentru ca fiecare dintre muncitorii de pe linia de asamblare trebuie sa isi faca operatiunile in sub un minut, la fiecare masina. Nu au multe operatiuni, iar din ceea ce am vazut in fabrica, fiecare trebuie sa stranga cateva suruburi, sau sa faca 3-4 puncte de sudura, sau sa monteze 2-3 elemente. E adevarat ca toti au scule moderne care ii ajuta foarte mult, iar o masina altminteri complicata se asambleaza uimitor de repede. Insa acest timp extrem de scurt nu lasa loc pentru leneveala, pentru suete sau pentru lucrul in dorul lelii.

Angajatii sunt rotiti pe posturile de lucru, astfel incat sa nu faca aceleasi operatiuni la nesfarsit. Uzina le da si o masa calda, tichete de masa si transport gratuit. Insa trebuie sa intelegem ca masinile low-cost nu se pot face nici cu Dorei, nici cu roboti. Astfel ca pozitia muncitorului roman de la Dacia este ingrata. Nici nu se pune problema de tras de timp, de sporovaiala in jurul dozatorului de apa sau de 'noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc'. Se munceste din greu la Dacia, iar productivitatea fiecarui om mie unul mi se pare extraordinara. Sa va mai spun ca majoritatea celor care asambleaza motoare pentru Dacia si Renault sunt femei si ca rata de rebuturi este mult sub limita de 20 la un milion?

S-a tot vorbit despre salariile mici de la Dacia. Majoritatea dintre noi am ricanat de-a lungul vremii, spunand ca atunci cand romanii vor lucra la fel ca nemtii, sa aiba si pretentia de a fi platiti ca ei. Problema e ca nemtii lucreaza pe langa roboti. Daca Dacia ar aplica aceasta metoda, s-ar intampla cateva lucruri. Ar da afara 10.000 de oameni si ar mai ramane vreo 3000 de angajati, iar pretul masinilor ar creste simtitor. Asa ca singura solutie este o crestere moderata a salariilor pe urmatorii ani si mentinerea numarului de muncitori la un nivel cat mai mic.

Lucreaza muncitorul roman la fel de atent si dedicat ca cel german sau slovac? N-am idee. Tot ce am vazut au fost oameni care chiar lucrau 100% din timp, atenti, concentrati pe ceea ce fac si extrem de seriosi. Ex-corporatistul din mine, care stie in ce hal o frig angajatii din banci, IT sau in general din birourile clasa A, s-a simtit umilit. Nu mai zic de diferenta enorma intre modul in care lucreaza astazi angajatii uzinei si halul in care se pierde vremea prin intreprinderile aflate inca in proprietatea statului. Francezii au fost injurati indelung pentru fermitatea de la Dacia, insa rezultatele se vad.

Acum n-as cadea nici in extrema cealalta, cea in care unii le spun 'sclavi' celor de la Dacia. Da, munca la banda rulanta este repetitiva. Da, ai sub un minut sa-ti faci treaba la o masina inainte ca banda sa iti aduca o alta sub nas. Dar eu n-am vazut pe cineva tragand de fiare sau depunand vreun efort fizic major. Totul se face asistat, mecanizat sau semi-robotizat. De la cei care baga tabla in matrite sau sudeaza si pana la checkman-ul care se asigura ca totul e in regula, toti au posturi de lucru cu mult mai curate si moderne decat m-as fi asteptat.

Un cuvant si despre centrul de logistica, o hala enorma de 3.6 hectare, alcatuita din sase corpuri individuale. Am intrat in destule depozite in viata mea, insa acesta este pur si simplu farmacie fata de ele. Nu-i de mirare ca este in stare sa trimita zeci de mii de tone de marfa in intreaga lume, pe patru continente, cu o precizie de ceasornic elvetian.

Ce inseamna asadar Dacia la 10 ani de la investitia Renault? Inseamna o uzina aflata inca in tranzitie, in care alterneaza echipamente moderne cu prese vechi de 20 de ani. Inseamna 13.000 de muncitori romani care muncesc la fel de zdravan ca occidentalii, dar fara sa fie inconjurati de roboti. Inseamna mai presus de toate unul dintre singurii exportatori de produse industriale, o mega-uzina care tine in picioare o industrie de aproape 100.000 de oameni.

Idiotii vor spune ca da, Dacia exporta, dar banii intra in buzunarele francezilor. Deocamdata banii n-au intrat in buzunarele lor si chiar daca profitul inregistrat va intra pana la urma acolo, taxele si impozitele, precum si salariile platite, vor ramane in Romania. Imbecilii vor spune in continuare ca Dacia nu produce masini, ci mizerii. Acestia nu au avut probabil contact cu masinile facute in ultimul timp aici, sau sunt prea snobi pentru a mai avea un pic de inteligenta. Defecte mai exista, fara indoiala, insa poate ca snobul roman ar trebui sa se uite putin in urma, sa vada de unde s-a pornit si cat drum a fost parcurs.

Eu unul voi incheia prin a spune ca mi-a placut ce am vazut la Dacia. Este o alta cale de a face masini, una care nu seamana prea mult cu uzinele ultramoderne si pline de roboti de prin Europa Centrala. 13.000 de furnicute care reprezinta apogeul lucrului manual la banda rulanta. Dar iata ca e o cale care deocamdata impaca pe toata lumea, si produce profit. Intr-o lume aflata intr-o profunda criza economica si de identitate, poate ca e o cale care merita batuta in continuare cel putin catva timp.

In galeria foto, cateva instantanee din uzina Dacia a anului 2009.

Adrian Mihaltianu