|
BMW X3 a primit pentru al doilea an consecutiv premiul intai la categoria "Calitate" in cadrul unei statistici de asistenta rutiera care a inclus peste 2 milioane de interventii in Germania in 2008, precum si pe baza unui sondaj realizat cu participarea a peste 43.000 de cititori ai revistei "ADAC motorvelt".
Prestigiosul premiul "Gelber Engel" (Ingerul Galben, serviciul de asistenta rutiera) este acordat de ADAC, cel mai mare club auto din lume, in fiecare an automobilului care a avut nevoie de cele mai putine interventii de service de urgenta. Aceasta probeaza inca o data fiabilitatea modelului care si-a consolidat pozitia de bestseller in categoria sa la nivel mondial. In noiembrie 2008 BMW X3 a atins cota de 500 000 unitati livrate.
BMW X3 nu e la primul titlu important primit. De doua ori consecutiv sondajele organizate de prestigioasele publicatii germane "Off Road" si "Auto Bild Alles Allrad" i-au oferit titlul "Automobilul de teren al anului", respectiv "Masina cu tractiune integrala a anului".
Dupa cat se pare, posesorii germani de BMW X3 sunt foarte fericiti cu privire la fiabilitatea acestuia, masina punctand si la capitolul rata de devalorizare. Aceasta s-a concretizat in prima pozitie in clasa SUV in studiul "AutomobilForcastIndex 2008" organizat de EurotaxSchwacke Germania, X3 fiind masina cu cea mai mica rata de devalorizare din segment.
Despre "Gelber Engel" (Ingerul Galben)
Studiul realizat de ADAC are la baza experientele specialistilor, opiniile clientilor, precum si o statistica a tuturor interventiilor rutiere ale echipelor de asistenta ADAC pentru automobile cu vechime intre 1 si 6 ani. Clasamentul celor mai fiabile automobile are la baza numarul de interventii raportat la 1000 de automobile inmatriculate. |