Totul despre masini
 


  Prim contact: noul Audi A4 Avant 2.0 TDI 143CP

Prim contact: noul Audi A4 Avant 2.0 TDI 143CP
Vezi galeria foto 
Prim contact: noul Audi A4 Avant 2.0 TDI 143CP

Zi grea la testele UZEAR de la Poiana Brasov. Dupa 2 ore de teste a venit si randul masinilor Audi. Au fost prezente un Audi A4 Avant dotat cu motorul de 2 litri TDI si un Audi A4 TDI quattro dotat cu propulsorul de 3 litri.

Inainte de a incepe sa vorbesc despre noul Audi A4 Avant, sunt nevoit sa fac doua confesiuni. Una, ca daca ar fi sa aleg pentru mine o masina, aceea ar fi un Audi A4 quattro dotat cu motorul 3.0 TDI. Din trei motive: unu, pentru ca dintotdeauna mi-am dorit un Audi A4; doi, pentru ca motorul 3.0 TDI, deja testat de mine pe Q7 si A6 (dar in versiunea precedenta, de 233CP) dezvolta 240CP la 4000 de ture si un cuplu fenomenal de 500Nm disponibil integral intre 1500 si 3000 de ture, pentru a prinde suta in 6.1 secunde; trei, pentru ca arata ca un sedan clasic iar eu sunt un tip care se da in vant dupa masini... clasice.

A doua confesiune: din cauza saturatiei intervenita dupa trei ore de teste in forta pe serpentine, am renuntat sa mai testez si versiunea A4 3.0 TDI, in favoarea unui Jaguar XF. Chestie pe care nu mi-o voi ierta decat atunci cand voi lua la test un A4 fix in echiparea ratata. Sau cand imi voi cumpara unul. Cum a doua parte nu se va intampla prea devreme...

Dar sa revin la A4 Avant dotat cu motorul de 2 litri TDI. Acesta dezvolta 143 de cai putere la 4200 de ture si un cuplu maxim de 320Nm disponibil integral intre 1750 si 2500 de ture. 0-100km/h in 9.4 secunde, consum mediu de 5.5 litri/100km si emisii CO2 de 144g/km. Cu alte cuvinte, una dintre cele mai ecologice motoare din gama Audi, altminteri recunoscuta ca nu e prea interesata de chestiile verzi si care cresc din pamant.

Pentru ca am marturisit deja ca sunt un fan neconditionat al marcii Audi, bineinteles ca ma voi declara entuziasmat de designul noii generatii de A4. I s-au adaugat tuse agresive exact atat cat trebuia, fara a strica proportiile perfecte ale masinii. Bine, schimbarile sunt mai multe si de esenta, dar le puteti descoperi in articolul nostru precedent despre Audi A4. Eu voi vorbi putin de dinamica.

Ghinionul lui A4 Avant a fost ca l-am testat in aceeasi zi cu o Honda Accord 2.4 benzina. Care a stat mai bine in curbe, a accelerat mai puternic si mi-a permis sa-mi fac de cap pe serpentine intr-un cu totul alt registru dinamic. Dar daca este sa-l compar tot cu un diesel, si anume cu excelentul Accord diesel testat in aceeasi zi, atunci A4 iese clar invingator.

Repartitia maselor pe punti este foarte bine echilibrata, directia este precisa, chiar daca o simti prea moale pentru ca masina sa comunice cu tine eficient, iar tinuta de drum este pur si simplu perfecta. Nu geniala, dar perfecta ca un mecanism elvetian. Niciun fel de surpriza nu te asteapta de la A4 Avant, nici placuta, nici neplacuta. Pur si simplu masina se arunca inainte cu aplomb, vireaza fix atat cat ii spui s-o faca, indiferent de viteza, ramane extrem de stabila in curbe si niveleaza orice asperitati ale asfaltului pentru a-ti oferi o calatorie lipsita de orice adrenalina chiar daca intri in virajele stranse cu peste 110km/h.

Motorul de 2 litri TDI nu se poate compara cu cel de 3 litri, pur si simplu sunt din filme diferite. Dar isi face treaba constiincios, urca repede in ture si stie sa traga masina grea de 1.460kg cu suficienta putere. Cuplul de 320Nm ajuta, iar daca veti alege versiunea quattro cu transmisie manuala veti scoate tot ce e mai bun din acest motor.

Este foarte greu sa gasesti ceva care sa te entuziasmeze in tinuta de drum a noului Audi A4 Avant, daca te-ai obisnuit deja cu performantele marcii. Poate doar un singur lucru: ca stacheta ridicata extrem de sus de Audi este respectata cu brio. Adica mai putina distractie, si foarte, foarte multa siguranta si precizie.

Bordul arata foarte bine si este alcatuit din materiale placute la atingere, pozitia la volan este extrem de usor de reglat si te introduce instantaneu in modul 'pilot' datorita scaunelor care te imbratiseaza, vizibilitatea este excelenta, iar comenzile sunt la indemana (desi consola centrala este cam prea incarcata de butoane...).

Materialul textil standard de pe scaune este insa de toata jena, si ati face foarte bine daca dupa ce ati dat 34.000 de euro pentru acest model sa mai adaugati intre 1500 si 2500 de euro pentru a imbraca interiorul in alcantara sau piele. Atmosfera premium a masinii este pur si simplu stricata de panza aruncata pe scaune.

In fine, pentru ca vorbim de varianta break a lui A4, trebuie sa spun ca portbagajul este enorm, dar poate fi dotat cu o bara telescopica de interior care permite segmentarea spatiului dupa nevoi. In acest mod, nu vi se vor mai imprastia cumparaturile peste tot. De apreciat si trapa de ski...

Spatiul interior este generos, mai bun decat la modelul precedent, astfel ca A4 Avant este o alegere absolut normala pentru cei care vor o masina premium pentru familie. Spatiile de stocare nu exceleaza insa, nici prin numar si nici prin modul in care sunt gandite. Mai ales pasagerii din spate vor avea ceva frustrari. Pentru cei din fata insa, totul e bine gandit.

In fine, am amintit si pretul de 34.000 de euro. La acesta veti adauga fara indoiala inca vreo 4000 de euro in optionale, pentru a avea un Audi dotat cu absolut tot ce-i trebuie (asta daca nu sunteti dispus sa aruncati banii pe fereastra pe tot felul de gadgeturi inutile). Daca va veti dori versiunea quattro, pretul este de 37.550 de euro. Iar daca veti dori minunatul TDI 3.0 pe care eu nu l-am mai testat, atunci veti decarta cu 10.000 de euro mai mult. Adica 44.150 euro pentru A4 Avant 3.0 TDI cu cutie manuala in sase trepte sau 46.410 euro pentru Tiptronic.

Concluzia e simpla. Cine isi doreste un break familial premium si nu vrea sa dea gres, nu are chef de extravagante sau pur si simplu prefera masinile serioase, precise si solide, sa-si ia un A4 Avant. Cu precadere in motorizarile TDI, va reusi sa imbine foarte placut performantele pe asfalt cu autonomia si relaxarea pe care o aduc motoarele diesel. Cine vrea distractie, sa bata la alte usi.

Evident, vom testa si acest model cat de curand in cadrul unui test extins, dupa care vom putea reveni cu mai multe amanunte. Pana atunci, puteti vedea masina testata in galeria foto.

Adrian Mihaltianu, Redactor Sef

18.09.2008



Galerie imagini
Audi a4 avant uzear 01 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 02 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 03 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 04 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 05 - Noul Audi A4 Avant, galerie foto
Audi a4 avant uzear 06 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 07 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 08 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 09 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 10 - Noul Audi A4 Avant, galerie foto
Audi a4 avant uzear 11 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 12 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 13 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 14 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 15 - Noul Audi A4 Avant, galerie foto
Audi a4 avant uzear 16 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 17 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 18 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 19 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 20 - Noul Audi A4 Avant, galerie foto
Audi a4 avant uzear 21 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 22 - Noul Audi A4 Avant, galerie fotoAudi a4 avant uzear 23 - Noul Audi A4 Avant, galerie foto
Adauga un comentariu
Nume (*)
Subiect (*)
Comentariu(*)
Scrieti codul din imagine (*)
 
Campuri obligatorii(*)
» In aceeasi sectiune
Michelin Primacy 3. Un alt fel de test.
De obicei testez masini. Doar de-aia si veniti pe-aici. De data asta am testat niste anvelope premium, cu un pilot de raliuri... Masini, Stiri Auto

Ford: cum scoti 125 de cai dintr-un singur litru
Sau cum scoti untul din masini... Citeam ieri pe Twitter remarca lui Jeremy Clarkson, celebrul prezentator Top Gear, care... Masini, Stiri Auto

Noul BMW Seria 3 Touring 2012, pret de la 31.558 euro!
Noul BMW Seria 3 2012 are acum si varianta break, iar din primele imagini oficiale putem spune ca arata cel putin la fel... Masini, Stiri Auto

Opel Adam: juniorul ia numele tatalui!
Opel Adam, acesta este numele juniorului Opel, care va ajunge si pe piata auto din Romania la inceputul lui 2013.... Masini, Stiri Auto

BMW X1 facelift 2012, poze si detalii
BMW X1 facelift ni se arata in sfarsit din prima serie de imagini oficiale. Este vorba de un model intinerit, sincronizat... Masini, Stiri Auto

Dacia Lodgy, test de prim contact
Prima senzatie cand vezi Lodgy-ul la lumina zilei este sa suspini usor: are un design patratos si nu isi asuma absolut niciun... Masini, Stiri Auto

Citroen DS5, pret de la 26.900 euro in Romania
Citroen aduce si in Romania modelul premium de clasa medie DS5, la un pret de pornire de 26.900 euro cu TVA inclus. DS5 va... Masini, Stiri Auto

Hyundai i30, pret de la 14.437 in Romania!
Noua generatie de Hyundai i30 costa de la 14.437 euro cu TVA inclus in Romania, acesta fiind pretul special de lansare (pretul... Masini, Stiri Auto

Oferta Chevrolet REMAT 2012: de la 4.698 Euro!
Incep ofertele REMAT ale importatorilor, iar Chevrolet ataca piata cu preturi care includ nu doar cele trei vouchere Rabla,... Masini, Stiri Auto

MINI Roadster, pret de la 23.932 euro in Romania!
MINI Roadster are un pret de pornire de 23.932 euro cu TVA inclusa in martie 2012, conform listei preturilor de lansare a... Masini, Stiri Auto

|  1  | 2 | 3 | 4 |  Urmatoarele
Blog de calatorii
Preturi carburanti
 Site-uri recomandate
Turism in Europa RCA 2012 Car test drives Chestionare auto vesele Totul despre Mobile.de
Reparatii casete directie Club Citroen Club Kia Travel Blog Forum Volkswagen
Salonul Auto Geneva 2011 Reparatii Calculatoare Masini second hand Vanzari case Car specs
Auto Anunturi Auto - MagazinAuto.ro Preturi carburanti Forum Dacia Forum Renault
Termeni de utilizare  |  Contact
Web design, grafica, identitate firma

Hosted by Intelsoft


1.1063 seconds