Daca Asterix si Obelix ar fi dat cu ochii de noul DS3, i s-ar fi inchinat fara indoiala ca zeitei Belisama, marea zeita a galilor. Si asta nu doar pentru ca DS3 arata genial de frumos, ci pentru ca are intentii la fel de razboinice precum zeita respectiva. Iar "DS" se pronunta voit in Franta "deesse", numai bun pentru a trimite cu gandul la o zeita.
Zeita sau nu, DS3 are de luptat cu de-alde Mini (tinta principala), dar si cu noii veniti Audi A1 si Alfa Romeo Mi.To. Nu, nu se lupta cu Fiat 500, pentru ca face parte din alta clasa si porneste de la alte preturi. Smecheri din fire, francezii au apelat la tot arsenalul aflat deja in tolba Mini: configurabilitate extrema (poti sa-ti alegi culorile si materialele pentru aproape orice element al masinii), design cat mai atractiv, o atitudine funky si o campanie de promovare agresiva care face apel la celebritati mai noi sau mai ales mai vechi.
Si aici e chestia amuzanta, caci Citroen a adaugat acestor arme una pe care Mini nu o are: designul futurist. Propaganda facuta de artistii anilor '60 (spre oroarea fanilor Lennon puristi) chiar asta spune: gata cu retro-ul, bine ai venit Viitorule! Iar viitorul arata demential, din orice unghi l-ai privi.
Frumusetea e ceva la care francezii de la Citroen se pricep ca nimeni altii, insa nu e de ajuns. Mini nu s-a impus degeaba atatea decenii, Audi vine cu un intreg bagaj si blazon premium iar Alfa Romeo are tehnologii care nu sunt prezente pe niciunul dintre concurenti (DNS-ul care iti permite sa alegi stilul de raspuns al masinii, primind practic trei masini intr-una). Pe teava mai sunt si alte modele care vor ataca acelasi segment, asadar... stie Citroen ce sa faca in liga Premium?
Pentru a vedea, am testat un exemplar extrem de galben de Citroen DS3, echipat cu motorizarea 1.6 THP de 150CP, in echipare Sport Chic.