Am testat acum mai bine de un an prima generatie de Nissan Qashqai in versiunea +2 si remarcam la finalul articolului de drive-test ca desi era o masina foarte corecta si buna la destule lucruri, nu reusea sa ma convinga ca are de ce sa existe. Aparent nici faceliftul n-ar fi trebuit sa imi schimbe opinia.
Dar a reusit s-o faca. Ce-i drept, abia in momentul in care am vazut imaginile interiorului cu tapiteria Pearl Grey, care in combinatie cu pavilionul vitrat duc probabil la cel mai frumos interior de MPV (care nu se declara ca atare) de pe piata. Si asta pentru ca stiti deja ca nu suport interioarele familialelor japoneze, renumite prin gri-ul suicidal si pentru posibilitatea de a alege intre nenumarate nuante de gri, gri si iar gri, eventual negru.
Totusi, interior frumos mai au si alte masini destinate familiilor numeroase, asa ca asta n-ar fi neaparat un atu pentru Qashqai. Forme mai agresive, asa cum a primit dupa facelift, exista din abundenta. In plus, accent pe confort pun toti concurentii, caci vorbim de autovehicule in care ambitiile sportive chiar nu exista. Si atunci, e de ajuns un interior frumos si luminos?
N-ar fi. Iar in minte persista si la inceputul testului indoiala cu privire la rostul lui Qashqai pe lume. Asa ca am decis sa-l scot la un picnic pe drumuri de tara, plin de bagaje, pentru a-i implini rostul. Apoi l-am luat la scuturat pe autostrada si prin gropile orasului, unde reclamele imi spun ca e regele padurii. Si asa am avut o epifanie. Ma rog, ceva pe-aproape.
Aflati in cele ce urmeaza despre ce e vorba.