Atunci cand incepi sa bifezi ce promite Fiat Bravo si ce reuseste sa realizeze, obtii o lista impresionanta. La un pret OK, ai un pachet de dotari aproape complet, un design superb si original, o tinuta de drum excelenta, un motor suficient de puternic dar si economic, basca o garantie superioara multora dintre competitori.
In plus, ai o masina vesela, care te binedispune. Intr-adevar, daca n-ar fi minusul griului atotcuprinzator de la interior, daca designerii italieni si-ar fi terminat treaba si cu cele cateva elemente care se remarca neplacut, de la oglinda retrovizoare pana la anumite finisaje ale plasticelor, atunci ar fi fost mult mai bine.
Insa si asa, imi este greu sa gasesc vreun defect real lui Bravo. Motorizarea de 1.6 litri 120CP este probabil cea mai buna alegere, pentru ca imbina foarte bine economia de carburant cu puterea suficienta, dar si cu rafinamentul si usurinta de a conduce. Caci Bravo mai este si o masina prietenoasa, cu care te inveti repede (asta dupa ce gasesti butoanele dispuse alandala, fir-ar!)
Scorul obtinut o recomanda oricand in lupta cu ceilalti competitori. Daca ar fi sa fac o comparatie, Bravo este destinat mai degraba celor care vor sa puna accentul pe tinuta de drum si pe usurinta sofatului, pierzand puncte la rafinamentul habitaclului fata de francezi, la sportivitate fata de germani si la completitudinea pachetului de dotari fata de sud-coreeni.
Este o masina destinata celor care cauta un compromis intre necesitatile familiei, economia de carburant si o tinuta de drum care sa satisfaca un sofer dispus sa o mai calce din cand in cand pe coada. Am mai zis-o, este si o masina numai potrivita pentru doamne.
Recomandarea este sa testati personal masina, sa mergeti in showroom si sa o trageti de manete, butoane si plastice, abia apoi putand lua o decizie in cunostinta de cauza. Treaba la care sper ca v-am ajutat cat de putin :)
Adrian Mihaltianu
Redactor Sef